Tragedie la indigo. Încă o gălățeancă a murit după ce a căzut în gol
Un nou incident soldat cu moartea unei femei a avut loc în Galați, vineri dimineață, 4 iunie 2021, la distanță de câteva zile de accidentul în urma căruia o persoană, căzută de la balconul apartamentului, și-a pierdut viața.
Cea care a decedat în zorii zilei de 4 iunie 2021 a fost o femeie în vârstă de 53 de ani, găsită de vecini în grădina din fața unui bloc de pe strada Călugăreni, în I.C. Frimu. Oamenii au sunat îngroziți la 112 și au anunțat că vecina lor de la etajul unu a căzut în fața imobilului.
La fața locului, au ajuns de urgență echipaje de la Secția 4 Poliție și de la Ambulanță, medicii constatând că femeia mai avea câteva semne vitale. Din păcate, nu au reușit să o mențină în viață până la spital, femeia, fiind declarată decedată în drum spre unitatea medicală.
Polițiștii Secției 4 au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care și-a pierdut viața femeia. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă, fiind luate în calcul, deocamdată, toate ipotezele, de la accident la sinucidere.
Acesta este cel de-al doilea eveniment cu astfel de conotații înregistrat în această săptămână în municipiul Galați. O altă femeie, de 68 de ani, a murit la începutul acestei săptămâni, după ce, oficial, ar fi căzut de la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Siderurgiștilor [detalii]





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.