Pot fi reluate transplanturile pulmonare
Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală a primit din nou acreditare pentru a putea face transplant pulmonar, a declarat pentru news.ro Monica Althamer, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Echipele Agenţiei Naţionale de Transplant şi ale Direcţiei de Sănătate Publică au verificat condiţiile din unitatea sanitară astfel încât să fie îndeplinite criteriile necesare bunei funcţionări a centrului de transplant pulmonar.
"Pentru acreditarea unui spital se urmează nişte paşi legali, sunt normative în vigoare care prevăd ce anume se verifică. Verificarea o face Agenţia Naţională de Transplant, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică. Primul pas în acreditarea unui centru este depunerea dosarului. Dosarul s-a aprobat, s-au făcut toate verificările, "Sfânta Maria" are din nou program de transplant pulmonar. De acum înainte îşi reiau activitatea (medicii - n.red.), "Sf. Maria" a transplantat deja opt pacienţi în intervalul 2018 - 2020, activitatea continuă", a precizat Althamer.
Cazurile complexe şi cazurile pediatrice vor fi în continuare trimise în centre de transplant din străinătate. În prezent, România nu are un program de transplant pediatric.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.