Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Grădina de la bloc. Explozie de culoare pe strada Oltului (FOTO)

După bucuria ca trei dintre asociaţiile de proprietari despre grădinile cărora am scris să se fi numărat printre cele premiate de Primăria Galaţi, revenim, în cadrul rubricii noastre, cu o altă grădină din Micro 17, de pe strada Oltului, în proximitatea supermarketului Lidl. Le mulţumim tuturor gălăţenilor care ne-au scris şi așteptăm în continuare mesajele şi fotografiile dvs. pe adresa anca@viata-libera.ro. 

Grădina pe care o vedeţi în fotografii este destul de vastă, acoperind două laturi ale blocului F10, şi este îngrijită de domnul Tudorel Stratulat, acum pensionar, care le acordă florilor sale foarte mult timp şi multă atenţie. Rezultatele vorbesc de la sine, trandafirii fiind superbi, strălucind cu toată puterea culorilor lor şi fiind acoperite de stropi de apă, fiindcă, evident, atunci când nu plouă, domnul Stratulat îi udă şi de două ori pe zi. "Noi suntem oameni veniţi de la ţară, ne place să avem flori aproape, să fie frumos când ne uităm pe fereastră, să fie totul îngrijit", spune gălăţeanul. Deşi nu toată lumea respectă munca, iar acum ceva timp hoţii au smuls din rădăcină un brăduţ care abia se prinsese, Tudorel Stratulat este hotărât să continue munca în grădină. Se bucură când oamenii apreciază florile, aşa că, dacă aveţi drum prin zonă, nu ezitaţi să le admiraţi, sunt numai bune de pus pe Instagram!

{gallery}gradina-de-la-bloc-explozie-de-culoare-pe-strada-oltului{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.