Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Aşii biologiei, la Galaţi

Ediţia 2010 a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice din învăţământul liceal, disciplina biologie, este găzduită de Galaţi, deschiderea festivă având loc joi, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.

Vineri şi sâmbătă, la Colegiul Naţional „Costache Negri”, elevi din 33 de judeţe îşi vor susţine referatele.

După cum ne-a precizat inspectoarea de specialitate Mariana Mustaţă, Galaţiul este reprezentat de Ana Maria Chiriac (clasa a X-a, Grupul Şcolar „Radu Negru”, prof. Mariela Gheţău), cu lucrarea „Ştim să trăim sănătos?”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.