Un șoricel a închis o cunoscută covrigărie
O amendă usturătoare și suspendarea temporară a activității sunt măsurile luate de reprezentanții Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor împotriva unui cunoscut lanț de patiserii din Galați.
În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care o rozătoare se plimba nestingherită prin vitrina punctului de lucru amplasat în zona Spitalului de Urgență, autoritățile de control au descins la unitatea cu pricina și au găsit urme evidente ale prezenței animalului în incintă, contrar tuturor nomelor de protecție sanitară și a siguranței alimentației publice. "A fost identificată, în interiorul unităţii, o gaură în pardoseală pe unde ar fi putut pătrunde rozătoarea în incintă. De asemenea, s-a constatat și existenţa a doua capcane pentru șoareci, aflate sub un utilaj frigorific, într-una dintre acestea aflându-se prins un astfel de animal", se arată în comunicatul dat publicității de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Galați.
Reprezentantul legal al firmei a fost invitat la sediul instituției de control, unde i s-au adus la cunoștință cele constatate și măsurile dispuse: o amendă de 10.000 de lei și oprirea temporară a activității punctului de lucru, până la remedierea deficiențelor, de natură să pună în pericol grav siguranța și sănătatea consumatorilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.