Meria: Cruce pentru cinstirea eroilor satului
Prinzând de veste că participanţii la Tabăra de Sculptură în Lemn, de la Gârboavele, au lăsat la dispoziţia Consiliului Judeţului Galaţi opere de artă ce pot fi puse în valoare şi în satele din Bereşti-Meria, primarul acestei comune, Victor Dorobăţ, ajutat de şeful său cel mare, preşedintele Eugen Chebac, a obţinut două.
Cruci mari: pot fi văzute cu uşurinţă de departe! Merită să-ţi întorci capul spre ele. A ales ce i-a convenit, aducându-le în comună.
Una a fost amplasată în cimitirul din satul Meria, la loc central. Sfinţită în Ziua Eroilor, de către preotul din parohie, Dragoş Orghidan, în prezenţa unei numeroase asistenţe.
Folosind prilejul, Sfinţia sa a mai făcut ceva - a dat citire listei cu numele eroilor din Meria, subliniindu-le, din perspectiva trecerii timpului, jertfa şi credinţa în Cel de Sus şi în neamul românesc.
Cealaltă cruce e pentru Balinteşti. I s-a stabilit locul: lângă capela proiectată să se ridice la Ghibărţeni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.