Recrudescență a pandemiei de COVID-19. 271 cazuri de infectare cu noul coronavirus (Bilanț național)
În România au fost înregistrate, miercuri, 4 august 2021, 271 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și un deces al unui bărbat de peste 50 de ani. Tot până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.982 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), iar 1.048.072 de pacienți au fost declarați vindecați.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 43 de persoane au fost reconfirmate ca fiind purtătoare ale SARS-CoV-2.
De la începutul pandemiei, 34.298 de persoane diagnosticate cu infecție cu noul coronavirus au decedat. În intervalul 3 august (10,00) – 4 august (10,00) a fost raportat de către INSP un singur deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus, internat într-un spital din județul Maramureș. Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani și pacientul a prezentat comorbidități. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 456. Dintre acestea, 67 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.737.920 de teste RT-PCR și 1.898.251 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.223 de teste RT-PCR (6.078 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.145 la cerere) și 15.525 de teste rapide antigenice.
Totodată, pe teritoriul României, 1.289 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 610 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.738 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 76 de persoane.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.