Alte echipamente medicale pentru UPU
Consiliul Județean (CJ) Galați a finalizat procedurile de licitație pentru achiziționarea a 21 de echipamente medicale, care vor intra în dotarea noii Unități de Primiri Urgențe (UPU).
“Este vorba despre opt paturi brancard tip UPU, trei electrocardiografe și zece monitoare funcții vitale. Aceste echipamente fac parte din cel de-al treilea lot de dotări de la noua Unitate de Primiri Urgențe, în cadrul unei investiții cu bani europeni de modernizare a secției de urgențe, investiție pe care suntem aproape să o finalizăm. În primele etape au fost achiziționate un computer tomograf de ultimă generație, a cărui valoare depăşeşte două milioane de lei, zeci de aparate medicale și mobilierul necesar”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ.
Reamintim că Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Sf. Apostol Andrei” Galați este modernizată și extinsă, în cadrul unei investiții de circa 1,5 milioane euro, fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.