Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Soluţii pe timp de criză – Munceşti, nu te tai de la cheltuieli

În continuare primim de la dumneavoastră, cititorii noştri, sfaturi anti-criză. Mulţumindu-le celor care ne-au scris pe mail, la adresa criza@viata-libera.ro şi aşteptând sugestiile dumneavoastră şi trimise „clasic”, prin poştă, pe adresa Galaţi, strada Domnească nr. 68, vă prezentăm sfaturile anticriză pe ziua de astăzi.

„Voi chiar credeţi că scăpăm din criză dacă ne schimbăm becurile prin casă sau cârpim ciorapii? Chiar nu înţelegeţi că astea sunt soluţii de babe neputincioase?! De ce credeţi că am plecat din ţară de 5 ani? De bine? Păi criză era şi atunci, pentru mine cel puţin”.

„Eram tânăr absolvent de facultate şi nu mă angaja nimeni. Îmi cereau toţi experienţă, dar de unde experienţă dacă nimeni nu mă angaja? Aşa că am plecat. Toată lumea spune că uite la ei, căpşunarii. Eu nu lucrez la căpşuni, dar stau în Spania”.

„Lucrez la o fermă de animale şi nu este simplu deloc. Patronul meu este un om bun, însă chiar şi aşa am avut mult de furcă cu el, pentru că spunea că românii sunt toţi hoţi sau ţigani… Asta este adevărata criză a noastră, a românilor: faptul că ceilalţi din Europa ne văd aşa cum nu suntem de fapt, ci doar cum sunt unele excepţii din ţara noastră”.

„Eu vă spun un lucru pe care l-am învăţat aici: dacă nu îţi ajung banii, sau vrei mai mult, pui mâna şi munceşti, nu te tai de la cheltuieli. Este cea mai păguboasă idee să faci economii”.

„Trebuie să îţi creşti profiturile, nu să încerci să ţi le limitezi şi mai mult. Asta ar trebui să înţeleagă toţi românii, în special conducătorii: să investească, să deschidă fabrici, să atragă investitori, să creeze locuri de muncă şi atunci nu va mai fi nevoie să taie pensiile bunicilor noştri”, ne-a scris, din Spania, Eduard.

Până data viitoare, criză uşoară!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.