ArcelorMittal îi premiază pe olimpicii gălăţeni
ArcelorMittal Galaţi îi va premia astăzi pe elevii din judeţul nostru care au primit distincţii la olimpiadele naţionale. În cadrul unei manifestări organizate de către cei de la Combinat, împreună cu Primăria Galaţi şi Inspectoratul Şcolar, olimpicii vor primi diferite sume de bani din partea organizatorilor.
Premierea va avea loc astăzi, de Ziua Copilului, la Casa de Cultură a Studenţilor, începând de la ora 18.
„Suntem onoraţi să continuăm sprijinirea dezvoltării comunităţii locale şi a viitoarelor generaţii din Galaţi. În ciuda momentelor dificile prin care trece mediul internaţional de afaceri, suntem hotărâţi să sprijinim talentul şi munca şi să contribuim la dezvoltarea pe termen lung a comunităţii locale”, a declarat Thierry Le Gall (FOTO), CEO al ArcelorMittal Galaţi.
Astfel, aproximativ 40 de elevi care au câştigat, anul acesta, distincţii la competiţii şcolare naţionale, vor primi diplome şi premii în bani, valoarea totală a acestora ajungând la aproximativ 7.000 de euro.
Evenimentul se va încheia cu cea de-a doua ediţie a Balului Olimpicilor gălăţeni care va începe de la ora 19 în Club S, unde profesorii, elevii şi invitaţii vor putea sărbători.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.