Zeci de șoferi, ajunși pietoni pentru viteză excesivă
22 dintre cei 33 de conducători auto rămași fără carnete în ultimele zile după ce s-au întâlnit cu filtrele rutiere au ajuns pietoni pentru că au depășit cu mult limitele de viteză. De asemenea, 58 dintre cei 158 de participanții la trafic sancționați în cadrul acțiunii concentrate a agenților de la Circulație, în perioada 23-26 septembrie, au primit amenzi tot pentru același motiv, ceea ce dovedește că încălcarea regimului de viteză rămâne unul dintre pericolele prezente în traficul gălățean, care contribuie la producerea de evenimente rutiere grave. Alături de vitezomanii care și-au pierdut carnetele și/sau banii după ce au dat radarele peste cap, au mai bifat negativ întâlnirea cu polițiștii 14 pietoni, zece bicicliști, șoferii care nu au respectat regulile privind prioritatea sau depășirea sau alte reguli privind circulația pe drumurile publice. 11 șoferi, alături de cei 22 lăsaţi pietoni pentru viteză, și-au pierdut carnetele pentru motive menționate mai sus. Trei nereguli au avut conotații penale, doi șoferi fiind puși sub acuzaţie pentru că au fost prinși beți la volan, iar unul că a cutezat să conducă, deși nu avea permis.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.