Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Și la Târgu Bujor a revenit scenariul roșu al pandemiei

Începând de marți, 28 septembrie, oraşul Târgu Bujor, unde incidenţa cumulată la 14 zile a ratei de infectare cu noul coronavirus este 3,81/1.000 de locuitori, dar şi comuna Negrileşti (3,5/1.000 de locuitori) au intrat, conform hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Galați, în scenariul roșu al pandemiei SARS-CoV-2, cu aplicarea prevederilor legale aflate în vigoare.
Reamintim că este vorba despre purtarea obligatorie a măștii de protecție în toate spațiile deschise aglomerate și de alte restricții privind organizarea de evenimente publice/private, dar și în ceea ce privește activitatea operatorilor economici din HoReCa, spectacole sau jocuri de noroc. În plus, accesul la activitățile neesențiale este condiționat de prezentarea certificatului verde ce atestă vaccinarea anti-COVID, trecerea prin boală sau testarea negativă.
Tot marți, 28 septembrie 2021, opt comune din județ, dar și municipiul Tecuci și orașul Târgu Bujor se află în scenariul roșu al pandemiei. În plus, alte nouă localități, inclusiv municipiul Galați (2,56‰), se află la o rată de infectare cuprinsă între 2 și 3 la mia de locuitori.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.