Are bani Primăria pentru subvenţia la căldură?
Deocamdată, la nivelul Primăriei municipiului Galaţi nu s-a luat nicio decizie referitoare la susţinerea financiară, de la bugetul local, a cotei de subvenţie la încălzire, pe care Guvernul a anunţat că nu o va mai acorda, în mod unitar, tuturor consumatorilor.
Până acum, nu s-au făcut decât analize la nivelul direcţiei economice din Primărie, însă subiectul nu a fost abordat şi cu aleşii locali, a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.
În afară de ajutoarele de încălzire de la bugetul de stat şi cel local pentru cetăţenii cu până la 786 de lei venit, Guvernul a mai decis că autorităţile locale pot acorda subvenţie la căldură de până la 63 la sută. În funcţie de bugetul local, o primărie poate acorda ajutor de încălzire şi cetăţenilor cu venituri de peste 786 de lei venit pe membru de familie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.