Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Ecologizare cu elevi, la Zătun

Sâmbătă, 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, peste 20 de copii şi elevi de la Palatul Elevilor şi al Copiilor din Galaţi, sub îndrumarea profesorilor însoţitori, au participat la o acţiune de ecologizare a deşeurilor din zona Zătun.

Prin acţiunea „Nu lăsa urme!”, instituţia iniţiatoare, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, şi-a propus să atragă atenţia asupra necesităţii protejării mediului înconjurător.

Colaboratorii proiectului au fost Agenţia Regională de Protecţia Mediului Galaţi şi Administraţia Parcului Lunca Joasă a Prutului Inferior.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.