Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Festivalul internaţional organizat de Casa Corpului Didactic, la final

La sfârşitul săptămânii trecute s-au încheiat manifestările din cadrul Festivalului Internaţional „Educaţie şi cultură la Dunărea de Jos”, organizat de Casa Corpului Didactic (CCD) Galaţi. Manifestarea a reunit activităţi diverse, de la spectacole susţinute de elevi şi expoziţii de pictură, până la dezbateri pe teme didactice.

Timp de mai bine de două săptămâni, la CCD sau avut loc lansări şi prezentări de carte, simpozioane naţionale („Modalităţi de valorificare a ethosului popular în activitatea din grădiniţă”) sau internaţionale („Valori didactice româneşti, premise ale unui învăţământ european”, cu participarea unor reprezentanţi din Bulgaria şi Republica Moldova), dezbateri („Egalitate de şanse între genuri”, temă prezentată de specialişti de la Institutul Român pentru Drepturile Omului), întâlniri între generaţii diferite de dascăli, pensionari şi profesori de la catedră.

„Manifestările s-au bucurat de prezenţa numeroasă a colegilor din şcoli, activitatea centrală fiind cea legată de aniversarea a 20 de ani de apariţie a revistei «Şcoala gălăţeană», publicaţia cadrelor didactice. Cu ocazia acestei aniversări am lansat şi o revistă on-line, «Şcoala viitorului»”, ne-a spus directoarea CCD Galaţi, Victoria Movileanu (FOTO), care le mulţumeşte colegilor de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Arhiepiscopiei Galaţi, Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” şi Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei”.


Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.