Primul caz de infectare cu noua tulpină africană a coronavirsului confirmat în Europa
Autoritățile belgiene au depistat, vineri, primul caz de infectare cu noua tulpină sud-africană B.1.1.529, potrivit unui anunț al ministrului Sănătății, Frank Vandenbroucke, citat de publicațiile Le Soir și 7sur7, scrie G4Media.ro. Este vorba despre o persoană testată pe 22 noiembrie, la întoarcerea din străinătate.
Tot vineri, Comisia Europeană a propus suspendarea zborurilor din sudul Africii, din cauza noii „variante îngrijorătoare” a coronavirusului, potrivit unui anunț al președintei Ursula von der Leyen.
Europa a început să se închidă progresiv în fața călătorilor veniți din Africa australă. Franța a suspendat de urgență sosirile din șapte țări, între care și Africa de Sud, din cauza descoperirii „unei noi variante a coronavirusului, deosebit de îngrijorătoare”, a anunțat Guvernul francez.
Și Germania urmează să refuze intrarea pe teritoriul său a unor călători străini care provin din Africa de Sud, după descoperirea noii variante SARS-CoV-2 – B.1.1.529, a anunţat vineri ministrul german în exerciţiu al Sănătăţii Jens Spah. Italia a anunţat o măsură similară, vizând sosiri din Africa australă, o decizie pe care vrea să o generalizeze Comisia Europeană, relatează AFP.
O nouă variantă a virusului SARS-CoV-2, cu un număr ridicat de mutaţii care ar putea afecta eficacitatea vaccinurilor existente pe piaţă împotriva COVID-19, a fost detectată în Africa de Sud, au anunţat joi oameni de ştiinţă. Varianta B.1.1.529 prezintă un număr „extrem de ridicat” de mutaţii, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat vineri într-o intervenție telefonică la Antena 3, că noua variantă a coronavirusului descoperită în Africa de Sud se răspândește mai rapid decât Delta, iar cazurile confirmate sunt mai ales în școli și la tineri. Gheorghiță a subliniat că în România trebuie accelerată campania de vaccinare și crescută capacitatea de secvențiere.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.