Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Puține infectări noi cu COVID-19, în ultimele 24 de ore

Unu din 29 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost declarat purtător al virusului. Autoritățile sanitare nu au mai raportat niciun deces, pentru a treia zi consecutiv.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 324 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 11 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 43.588. Doi pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament, de două săptămâni.

Joi, 2 decembrie, nu a mai fost raportat niciun deces, ceea ce face ca numărul total al victimelor pandemiei în județul Galați să rămână 1.617.

Tot în a doua zi a lunii, 34 de pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 41.548.

În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 288 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu scăzuse ușor, la 755. În izolare instituționalizată se aflau 135 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 283.316 teste.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.