Testarea pentru COVID-19 ar urma să fie gratuită, în cabinetele medicilor de familie
Ministerul Sănătății promite că va crește capacitatea de testare a cabinetelor medicale de familie pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. De asemenea, în aceste cabinete, testarea ar urma să fie gratuită. De remarcat că testarea este gratuită și în prezent în cabinetele medicilor de familie, însă, în cele mai multe cazuri, aceștia nu primesc suficiente teste pentru a ține pasul cu cererile de testare.
"Una dintre principalele urgențe, în acest moment este să dezvoltăm capacitatea de testare la medicul de familie pentru pacienții potențial infectați COVID-19, evaluarea în ambulatoriu, precum și tratamentul în regim ambulatoriu al acestor pacienți. A fost o discuție care conturează o rezolvare rapidă a acestei probleme", a declarat ministrul Sănătății, citat de hotnews.ro.
În timpul discuțiilor avute între ministrul Sănătății și reprezentanții medicilor de familie, s-a decis ca, în perioada următoare, direcțiile de sănătate publică să evalueze posibilitățile de testare existente în cabinetele medicilor de familie.
S-a mai convenit un pachet de testare care să fie asigurat din fonduri publice, astfel încât testarea în cabinetul medicului de familie să fie gratuită pentru cetățeni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.