Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Şi copiii de grădiniţă sunt absolvenţi

Cântece, poezii, parada literelor şi dansul păpuşilor au făcut parte din repertoriul celor mai mici „absolvenţi” ai acestor zile de sfârşit de an şcolar.

Este vorba despre copiii de la grupa mare (pregătitoare) de la Grădiniţa nr. 53 „Nicolae Labiş”, care şi-au luat adio de la institutori şi colegi printr-un spectacol deosebit.

La eveniment au participat părinţi şi bunici, fraţi şi surori, alături de cadre didactice, institutorii care au condus paşii bobocilor până în pragul şcolii: Neta Susanu şi Georgiana Bocăneală.

Copiii şi îndrumătorii lor au încântat audienţa cu un program special de cântece, poezii şi dansuri, iar la final prichindeii au primit diploma onorifică de „absolvenţi de grădiniţă”. Evenimentul s-a încheiat cu un tort festiv, stropit din belşug cu suc.

Laolaltă, părinţi, educatori şi copii au spus „rămas bun, grădiniţă” şi „bun găsit, şcoală!”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MŢ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.