Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sunătoarea, benefică în combaterea stărilor depresive

Potrivit doctorului Marilyn Glenville, expertă în sănătate şi nutriţie, membră a Societăţii Regale de Medicină din Marea Britanie, aparent banala sunătoare are abilitatea de a combate depresia. Şi asta pentru că planta conţine un aminoacid esenţial, numit L-triptofan, pe care creierul îl foloseşte în producerea serotoninei, substanţă numită şi "hormonul fericirii".

În plus, această plantă conţine şi zinc, mineral care ajută la producerea hormonilor sexuali. Se recomandă o lingură de tinctură diluată în puţină apă, de trei ori pe zi, sau sub formă de capsule de 300 de miligrame, de două sau trei ori pe zi. Totodată, sunătoarea are şi o acţiune antibacteriană împotriva unor germeni precum Escherechia coli, Protcus vulgaris, Pseudomonas aeruginosa, Staphylo-coccus aurcus, Streptococcus mutans, potrivit "Ghidului plantelor medicinale", coordonat de dr. Ovidiu Bojor, expert în farmacologie. Potrivit aceleiaşi surse, este eficientă şi împotriva virusurilor gripale de tip A şi B.

Extern, are acţiune benefică în plăgi infectate, în arsuri de gradul I şi II şi în dureri musculare.

Ceaiul de sunătoare poate însă cauza sensibilitate la lumină.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.