COVID-19. Un gălățean din 165 testați a fost găsit bolnav
Mai puțin de zece gălățeni testați în ultimele 24 de ore au fost găsiți infectați cu noul coronavirus. Au fost înregistrate încă două decese, numărul celor aflați în carantină la domiciliu fiind în scădere.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.320 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, opt au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 43.935. Doi pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament, de două săptămâni. Marți, 21 decembrie, au mai fost raportate încă două decese în rândul pacienților cu COVID-19, numărul victimelor pandemiei ajungând la 1.650. Tot marți, 21 decembrie, 18 pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 42.133. În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 94 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu scăzuse, în 24 de ore, ajungând la 1.620. În izolare instituționalizată se aflau 58 de bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 298.057 de teste.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.