Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prinși pe stradă după ce au ”evadat” din carantină

Doi gălățeni veniți de sărbători acasă, din străinătate, s-au ales cu amenzi usturătoare după ce au încălcat măsura carantinării la domiciliu. Un bărbat de 48 de ani și o tânără au fost depistați, pe stradă, de echipajele de jandarmi și au plătit, în total, amenzi de 7.000 de lei. Cel mai aspru a fost amendat bărbatul, în vârstă de 48 de ani, care venise în România pe 23 decembrie, din Belgia. La intrarea prin Punctul de Trecere de la Nădlac i s-a adus la cunoștință că va trebui să stea în carantină odată ajuns la Galați, numai că izolarea a fost prea grea. De plictiseală, omul a ieșit la plimbare, dar a avut ghinionul să dea nas în nas cu un echipaj de jandarmi, care l-a verificat și care a stabilit că acesta încălcase măsura impusă de autoritățile sanitare. L-au amendat cu 1.000 de lei, numai că plictiseala a fost atât de mare, încât l-a scos din casă apoi câteva ore mai târziu. Jandarmii l-au găsit din nou în fața blocului și i-au mai dat o amendă, de 5.000 de lei. Cu amendă de 1.000 de lei s-a ales și o tânără de 24 de ani, venită acasă cu o zi înainte de Revelion, din Anglia. 
”Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a fost identificată de jandarmi în timp ce se plimba pe strada Domnească, din municipiul Galați. Aceasta sosise din Anglia în data de 30 decembrie 2021 și a declarat domiciliul pentru carantină în municipiul Tecuci. Femeia a declarat jandarmilor că a plecat din carantină pentru a-și vizita niște prieteni, crezând că nu va fi depistată în aglomerația din oraș”, a precizat cpt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați. În ambele cazuri, jandarmii au anunțat Direcția de Sănătate Publică. 


 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.