Reducerea perioadelor de carantină în cazul persoanelor infectate cu COVID-19
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis, vineri, schimbarea regulilor privind carantina în cazul persoanelor infectate cu COVID-19. Astfel, va fi redusă perioada de carantină, care acum este de 14 zile, diferențiat pentru cei vaccinați și nevaccinați.
Urmare a ședinței CNSU, decizia adoptată va fi validată, apoi, prin Hotărâre de Guvern și va intra în vigoare de sâmbătă.
Astfel, carantina, în cazul infectării cu SARS-CoV-2, până în prezent de 14 zile, a fost redusă astfel: la cinci zile pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau pentru cele trecute prin boală în ultimele 180 de zile și, respectiv, la zece zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală în ultimele șase luni.
De altfel, secretarul de stat Raed Arafat anunțase recent că este luată în calcul reducerea carantinei, diferențiat, în funcție de situația vaccinării persoanei respective.
O altă noutate față de reglementările aflate în prezent în vigoare este aceea că și contacții direcți vaccinați ai persoanelor diagnosticate cu SARS-CoV-2 vor urma să intre în carantină, evident pentru cinci zile.
Persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 (au rezultat pozitiv la testul RT-PCR sau antigen) care nu prezintă simptome vor fi izolate, la domiciliu sau instituționalizat, pentru o perioadă de 7 zile dacă sunt vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, sau pentru o perioadă de 10 zile dacă sunt nevaccinate sau nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.