Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Noi medici ATI vor lucra în spitalele din România

Un număr de 113 medici care au absolvit examenul de specialitate la 31 decembrie 2021 şi au finalizat stagiile de rezidenţiat au primit, joi, 6 ianuarie, titlul de medic specialist ATI.
Potrivit Ministerului Sănătății, tinerii medici vor putea ocupa posturi în sistemul sanitar românesc într-un domeniu vital, cunoscut cu un deficit important de personal medical. „În urma consultării cu președintele Comisiei de specialitate ATI, prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Ministerul Sănătății va solicita de urgență analiza statului de funcții din secțiile ATI, pentru verificarea îndeplinirii normelor de personal prevăzute în OMS 1500/2009 care reglementează acest domeniu. Ulterior, prin adaptarea statului de funcții la prevederile ordinului se va corela creșterea numărului de posturi de medici, asistente medicale și personal auxiliar contribuind astfel la creșterea capacității de răspuns a secțiilor ATI”, transmite sursa citată.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.