Inimă de porc, transplantată cu succes la om
Chirurgii americani au transplantat cu succes o inimă dintr-un porc modificat genetic la un pacient, o premieră mondială, a anunțat luni Școala de Medicină a Universității din Maryland, scrie AFP. Operația a fost efectuată vineri, 7 ianuarie, și a arătat pentru prima dată că o inimă de animal poate continua să funcționeze în interiorul unui om fără respingere imediată, a precizat instituția, într-un comunicat.
David Bennett, 57 de ani, care a primit inima de porc, a fost declarat neeligibil pentru un transplant uman. Acum este monitorizat îndeaproape de medici, pentru a se asigura că noul organ funcționează corect. "Am avut de ales, să mor sau să fac acest transplant. Vreau să trăiesc. Știu că este destul de greșit, dar a fost ultima mea opțiune", a spus rezidentul din Maryland, cu o zi înainte de operație, potrivit Şcolii de Medicină. „Abia aștept să pot să mă dau jos din pat, odată ce voi fi bine”, a spus Bennett, care a petrecut ultimele luni țintuit la pat și conectat la un aparat care l-a ținut în viață. Autoritățile americane au dat undă verde operației în ajunul Anului Nou. „Aceasta este o descoperire chirurgicală majoră și una care ne aduce cu un pas mai aproape de o soluție la deficitul de organe”, a comentat Bartley Griffith, care a efectuat transplantul.
Porcul din care provine inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele de porc și care provoacă respingerea imediată a organului de către organismul uman.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.