Peste 45.000 de gălățeni au avut COVID-19 de la începutul pandemiei
Unu din opt gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost găsit infectat cu noul coronavirus. Au mai fost raportate încă două decese în rândul persoanelor infectate. Numărul gălățenilor infectați şi izolați la domiciliu se apropie de o mie.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.329 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 154 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 45.128. 11 pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament de două săptămâni.
Ziua de vineri, 14 ianuarie, a mai adus două noi decese în rândul pacienților aflați în stare gravă, astfel că numărul victimelor pandemiei a ajuns la 1.671.
Vineri, nu a mai fost declarat vindecat niciun pacient, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să rămână la 42.408.
În carantină instituționalizată se afla o singură persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 998 de gălăţeni testaţi pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu crescuse la 644. În izolare instituționalizată se aflau 68 de bolnavi de COVID-19.
De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 322.618 de teste.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.