Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Finanțare aprobată pentru secția ATI de la Boli Infecțioase

La Spitalul de Boli Infecțioase "Sf. Cuvioasa Parascheva" va fi creată o secție de Terapie Intensivă modulară, în curtea unității medicale, în cadrul unei investiții cu fonduri europene în valoare de 10,7 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
"După mai bine de un an de evaluări și clarificări la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost semnat contractul de finanțare, astfel încât să demarăm cât mai repede procedurile de achiziție publică. Va fi amenajată de la zero o secție exterioară de Terapie Intensivă, care va fi dotată cu toate echipamentele medicale necesare. Noua secție ATI va avea zece paturi, inclusiv rezerve de tip izolator, iar pentru amenajarea ei vor fi folosite 35 de containere medicale. În această secție de Terapie Intensivă vor putea fi tratați pacienți confirmați cu COVID-19", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Proiectul prevede și achiziționarea a zeci de echipamente medicale specifice unei secții de Terapie Intensivă (ventilatoare, injectomate, EKG-uri, echipamente ASTRUP, aparate de epurare extrarenal și hemofiltrare, defibrilatoare, truse laringoscop etc).
În perioada următoare vor fi demarate procedurile pentru desemnarea unui constructor care să realizeze această investiție.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.