Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Dunărea de Jos - categoria a II-a, Danubius - categoria a III-a

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a prezentat ieri situaţia privind clasificarea universităţilor, 12 instituţii de învăţământ superior din România, printre care patru din Bucureşti, fiind în categoria cercetare avansată şi educaţie.

Potrivit Legii Educaţiei naţionale, universităţile sunt clasificate în trei categorii, respectiv universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică şi, respectiv, universităţi de cercetare avansată şi educaţie.

"Am primit rezultatul primei clasificări a universităţilor realizat cu partenerul nostru Asociaţia Universităţilor Europene, pe care am trimis-o spre publicare în Monitorul Oficial. Vom posta pe site-ul ministerului şi rezultatul ierarhizarii programelor. În categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea «Babes-Bolyai» din Cluj-Napoca, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Ştiinte Agricole din Cluj, Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti, Universitatea «Petre Popa» din Iaşi, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea «Gheorghe Asachi», Universitatea Tehnică din Cluj şi Universitatea Politehnică din Timişoara", a spus ministrul Educaţiei. Potrivit acestuia, aproximativ 80 la sută din locurile la doctorat vor reveni universităţilor din categoria cercetare avansată şi educaţie.

În categoria universităţilor de educaţie şi cercetare ştiinţifică intră Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti, Universitatea de Ştiinte Agricole din Iaşi, Universitatea de Ştiinte Agronomice din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, Universitatea de Medicină din Târgu-Mureş.

Tot aici sunt incluse toate universităţile de creaţie artistică, militare şi de siguranţă naţională, a mai spus Funeriu.
Celelalte universităţi, printre care şi "Danubius" din Galaţi, sunt în categoria universităţi centrate pe educaţie.

Pentru clasificare au fost evaluate peste 90 de unităţi de stat şi particulare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RV

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.