Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Tecucelul nu va fi regularizat până anul viitor

„N-au fost ploi foarte puternice. A plouat bine, dar nu atât cât să ne creeze probleme deosebite. Nu s-a acumulat nimic nici pe Tecucel, nici pe Bârlad şi nici pe sistemul de canalizare nu au fost probleme pe refulări”, ne-a declarat vineri primarul Tecuciului, Eduard Finkelstain (FOTO).

De la care am aflat şi că lucrările de regularizare a albiei Tecucelului, cel care a produs la inundaţiile trecute  efecte atât de cumplite, continuă în cel de-al doilea din cele trei tronsoane în care a fost împărţit.

Mai precis, între strada Feroviari şi strada Elena Doamna. Lucrările sunt desfăşurate tot de firma gălăţeană Vega. Al treilea tronson, până la bulevardul Victoriei, este planificat să fie terminat anul viitor.

„Lucrările de pe tronsonul doi trebuie să fie gata în acest an”, a precizat primarul. „Normal, lucrarea trebuia terminată toată în acest an, dar cu criza asta economică, cred că lucrările se vor mai decala cu un an”, spune primarul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.