Preotul Valentin Rădoi este noul protopop de Galați
În ziua de pomenire a Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, luni, 28 februarie, la Biserica ”Sf. Ierarh Nicolae” din Galaţi a avut loc o ședinţă administrativă în cadrul căreia a fost instalat noul protoiereu de Galaţi.
La întrunirea prezidată de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au participat toţi preoţii de la parohiile din cuprinsul Protopopiatului Galaţi.
Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian a săvârşit slujba de hirotesie întru protoiereu pe seama Protoieriei Galaţi a preotului Valentin Rădoi de la parohia ”Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Galaţi.
Noul protopop (preot care îndeplinește funcția de inspector al bisericilor și al preoților dintr-un teritoriu determinat – n.r.) a primit din partea ierarhului locului bedernița, brâul roșu şi crucea pectorală, după care a fost semnată gramata chiriarhală.
De asemenea, Înalt Prea Sfinţia Sa i-a mulţumit fostului protopop de Galaţi, preotul Eugen Buruiană, pentru întreaga activitate misionară din cei 21 de ani în care a condus preoţii din această unitate administrativă a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.