Cu nămolul sub sandale
Dacă începe să plouă la Galaţi, este un adevărat curaj să mergi pe jos. Şi asta nu pentru că te-ar putea lovi fulgerul, sau te-ar putea călca maşina (deşi nici acestea nu sunt variante imposibile), ci pentru că te vei umple de noroi din cap până în picioare în doar câteva minute.
Cele mai murdare străzi de nămol sunt, evident, cele din zona Port, unde s-au şi produs inundaţii săptămâna trecută. În ciuda efortului – ce-i drept, timid, - al celor de la RER, care acţionau, ieri, pe acolo, trotuarele erau acoperite cu noroi galben şi „sănătos”, numai bun de dus acasă, pe pantaloni sau fuste…
De ce nu a decis Primăria să „detaşeze”, ca într-o evidentă situaţie de criză, toţi angajaţii de la Ecosal, RER şi ADP în Port, pentru a spăla străzile de nămol, preferând să se lucreze cu doar trei-patru oameni, este de neînţeles!
Oricum, până la ploile torenţiale viitoare, care sperăm să cureţe şi trotuarele, vă recomandăm să nu mai ieşiţi din case. Că, dacă nu plouă, te îneacă praful, iar dacă vine câte o aversă, te împotmoleşti în nămolul de pe stradă!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.