Încăierare generală, în restaurant
Patru persoane au fost reținute în urma unui scandal urmat de o bătaie generală, în incinta unui restaurant din Tecuci, pe care l-au vandalizat. Conflictul a avut loc după miezul nopții și a pornit, inițial, de la cearta dintre doi clienți, de 25 și, respectiv, 29 de ani. Cei doi tineri s-au luat la bătaie sub ochii altor clienți, o parte a privitorilor alegând să se implice. După ce un tânăr a vrut să îi despartă, alți trei s-au poziționat de ambele părți și au început să se lovească reciproc. Angajații localului nu au putut să le facă față și au cerut, în primă fază, ajutorul agenților de pază. ”Angajații restaurantului au apăsat butonul de panică, dar, până la sosirea agenților de pază, persoanele în cauză au părăsit locația. Dispecerul firmei de pază a sesizat ulterior Poliția Municipiului Tecuci”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, iar după cercetări i-au identificat pe cei șase bărbați care ar fi participat la scandal. Patru dintre aceștia au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.