Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Un elev tecucean, artist european!

Printre câştigătorii concursului de desen având ca tematică „Ziua Europei”, competiţie organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, se află şi elevul tecucean Emanuel Gîbu, informează Centrul Europe Direct din cadrul CJ Galaţi.

„Concursul face parte dintr-o serie de acţiuni desfăşurate în Anul European de Combatere a Sărăciei şi Excluziunii Sociale, iar temele propuse au fost inspirate din viaţa comunităţii locale, regionale, naţionale şi europene: „Eu şi Europa”, „Călătorie prin Europa”, „Europa, casa mea”, „Tânăr în Europa”, „Europa mai aproape de mine”, „Prieteni europeni””, se arată în comunicatul de presă al Europe Direct Galaţi.

Elevul Emanuel Gîbu, de la Şcoala nr.1 „Anghel Rugină” Tecuci, a obţinut o menţiune la secţiunea şcoala primară. De asemenea, doamnei Verginica Ştefan, de la aceeaşi şcoală, i-a fost acordată diploma de participare pentru coordonarea elevilor ce s-au înscris la concursurile de desen.

Cei 60 de finalişti ai concursurilor au fost invitaţi la festivitatea de premiere ce s-a desfăşurat, pe 15 iunie, la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Lucrările micilor artişti vor fi incluse în cadrul unei licitaţii umanitare ce va avea ca scop colectarea de fonduri pentru grupurile de persoane defavorizate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.