Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sakura de Galaţi, pe strada Războieni. Destinaţie din oraş pentru iubitorii de flori (FOTO)

Nu avem un cult al cireşilor înfloriţi, precum au japonezii, dar Galaţiul are partea lui de sakura şi puteţi să admiraţi minunatele flori alb-roz ale pomilor fructiferi în mai multe zone din oraş în această perioadă. 

Prin mai toate cartierele găsiţie fie cireşi sau vişini, fie corcoduşi înfloriţi în această perioadă, mai devreme chiar decât în anii trecuţi, din cauza unei încălziri bruşte a vremii. Şi chiar dacă apoi temperaturile au mai scăzut, din fericire pentru noi, nu s-a lăsat cu îngheţ, ca în Europa Occidentală, aşa că florile sunt la locul lor, gata să vă bucure sufletele. 

Pe strada Războieni, de pildă, este o feerie de pomi înfloriţi şi, de obicei, linişte şi pace, o atmosferă numai bună pentru o plimbare minunată . Nu este singurul loc din Galaţi unde găsim asemenea pomi, dar cu siguranţă este unul uşor accesibil şi gratuit. La Grădina Botanică, unde există, de asemenea, minunaţi cireşi, chiar din cei japonezi, nu ştim încă dacă au înflorit anul acesta, fiindcă anul trecut erau în floare abia în jurul datei de 27 aprilie, dar cu siguranţă personalul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii ne va da de ştire imediat ce atracţiile primăverii înfloresc.  

Pe strada Brăilei, prin cartierul Dunărea, Aviaţie, pe la Francezi şi, evident, pe faleză, pomii înfloriţi ne aşteaptă încă, zilele acestea, cu florile nescuturate. O plimbare, o carte citită pe bancă, la soare sau pur şi simplu urmăritul albinelor care se duc din floare în floare, evident, inspirând parfumul delicat care umple oraşul în aprilie, iată tot atâtea motive de bucurie.

{gallery}sakura-de-galati-pe-strada-razboieni{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.