Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În judeţul Galați, mai sunt deschise şapte centre de vaccinare anti-COVID

Apetența extrem de redusă a românilor pentru vaccinarea anti-COVID se traduce și prin ultimele raportări: doar circa 9.600 de persoane imunizate în săptămâna anterioară, la nivelul întregii țări.
Chiar și în aceste condiții, în județ mai sunt deschise șapte centre de vaccinare, conform informațiilor primite de la Instituția Prefectului. Dintre acestea, patru, în fapt doar trei, funcționează în municipiul reședință de județ, după următorul program: Centrul de la Sala Sporturilor (de luni, până duminică de la 9,00 la 12,00), Centrul "Siderurgistul" (tot la Sala Sporturilor, de luni până duminică, de la 15,00 la 18,00), Centrul de la Patinoar (luni - duminică, de la 15,00 la 18,00) și ambulatoriul de specialitate de la Spitalul de Pediatrie (pentru copii, de luni până vineri, de la 8,00 la 14,00), cu mențiunea că programul acestora a fost adaptat sărbătorilor pascale, după cum ați putut afla deja din paginile cotidianului nostru.
Celelalte centre de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 care mai funcționează în județ sunt la Tulucești (în zilele de marți și sâmbătă, de la 14,00 la 20,00), la Târgu Bujor (miercuri și sâmbătă, de la 9,00 la 12,00) și la Oficiul Prefectural din Tecuci (marți, miercuri, vineri și sâmbătă, de la 14,00 la 20,00).
Începând cu data de 1 iulie, "toate punctele de vaccinare își vor înceta activitatea, iar dozele de vaccin vor fi administrate exclusiv de către medicii de familie", a reamintit secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.