Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O nouă agenție, pentru investițiile din Sănătate

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi că, prin ordonanţă de urgenţă, va fi operaţionalizată Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), menţionând că se va asigura "mai multă coerenţă" derulării proiectului celor trei spitale regionale - Cluj, Iaşi şi Craiova.

"Astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, operaţionalizăm agenţia specializată să gestioneze investiţiile în domeniul sănătăţii. Este o ordonanţă de urgenţă prin care realizăm, practic, punerea în funcţiune a tuturor mecanismelor prin care putem să beneficiem de fondurile asigurate prin PNRR - şi aici vorbim de 2,5 miliarde de euro, fără TVA, pentru investiţii şi reforme în sistemul medical", a precizat Ciucă, înaintea şedinţei de Guvern.

În nota de fundamentare a ordonanței de urgență menționată de premier pentru gestionarea investițiilor din Sănătate, se spune că în PNRR este prevăzut un număr de 78 de posturi pentru această agenție, numărul final urmând a fi stabilit prin Hotărâre de Guvern. Pentru acoperirea parțială a impactului financiar pe termen scurt și lung sunt prevăzuți 2,49 milioane de lei în PNRR, pentru cheltuieli cu bunuri și servicii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.