Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Câtă cafea poți bea în timpul alăptării

După naştere, femeile trebuie să-şi păstreze stilul de viaţă sănătos, pentru că de ele depinde şi sănătatea bebeluşului. Aceasta înseamnă o hidratare adecvată, un consum crescut de legume şi fructe, activitate fizică regulată, mese la ore fixe şi renunţarea la fumat. Laptele matern este sursa ideală de hrană pentru bebeluş, cel puţin în primele şase luni de viaţă, atrag atenţia medicii specialişti. Laptele matern este superior din punct de vedere nutriţional oricărui produs, conţine imunoglobuline care sunt factori antiinfecţioşi şi celule imune, oferind în acest mod protecţie în faţa bolilor infecţioase şi a celor gastrointestinale, potrivit "Ghidului nutriţiei umane", volum coordonat de prof. dr. Cristian Serafinceanu, medic în diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Deşi se prescriu frecvent suplimente de vitamine femeilor care alăptează, acestea nu sunt necesare decât în cazuri rare, cel mai bine fiind ca mamele să-şi asigure nutrienţii din dieta echilibrată şi variată. Pentru femeile care alăptează, alcoolul este contraindicat, iar consumul de cafea trebuie limitat la maximum una-două ceşti pe zi. Fumatul este interzis pentru că are efecte nocive asupra sugarului şi reduce lactaţia.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.