Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Testare - Șapte candidați la examenul de capacitate preoțească

În Arhiepiscopia Dunării de Jos s-a desfăşurat recent o nouă sesiune a examenului de capacitate preo­­­țea­scă pentru teologii care doresc să ocupe un post clerical vacant în Eparhia Dunării de Jos.

Şapte can­didați care îndeplinesc condiţiile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti necesare au participat la această evaluare care a debutat marţi, la Centrului eparhial.

Examinarea a cuprins, printre altele, evaluarea cunoştinţele la dogmatică, liturgică, misiologie, studii biblice şi morală creştină, se precizează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Comisia de examinare a fost formată din preoţi profesori din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi şi slujitori din administraţia eparhială, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian.

Examenul de capacitate preoţească are ca scop verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul teologic, iar în urma rezultatului obţinut, candidaţii vor putea fi hirotoniţi şi repartizaţi în parohiile din cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.