Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tot mai puține cazuri confirmate la 24 de ore

Numărul noilor infectați depistați în urma testărilor efectuate în județul Galați, în interval de 24 de ore, scade în continuare, la fel ca și cel al bolnavilor internați în spital.  
Cea mai recentă raportare pe 24 de ore arată că, în județul nostru, numărul de infectări cu noul coronavirus a ajuns la 72.160, vineri 18 noiembrie, înregistrându-se doar trei noi cazuri, cu două mai puține decât în intervalul anterior. 
Din totalul bolnavilor gălățeni raportați în ultima perioadă, șapte mai sunt internați în spitale. Niciun minor infectat nu mai are nevoie de îngrijiri sub supraveghere.
Și la nivel național, în ultimele 24 de ore, a fost înregistrată o scădere a numărului de noi cazuri, până la 396 de persoane infectate, cu 45 mai puține față de ziua anterioară. 32 de persoane au fost reconfirmate. 
În secțiile cu COVID-19 ale spitalelor, erau internate vineri, 18 noiembrie, 619 persoane, cu 18 mai multe decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 92 de persoane, cu una mai mult decât în intervalul precedent. Dintre cei 92 de pacienți, 76 sunt nevaccinați.
Până vineri, 18 noiembrie,  67.250 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat la nivel național. În intervalul 17 noiembrie (ora 10,00) - 18 noiembrie (ora 10,00), a fost raportat un singur deces, al unei paciente din categoria de vârstă 50-59 de ani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.