Biserica siderurgiștilor, binecuvântată
Între bisericile din municipiul Galaţi care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol Andrei se numără şi biserica de pe Platforma siderurgică Liberty. Mai mult, în ziua de 29 noiembrie, s-au împlinit 20 de ani de când acest locaş de cult închinat celui dintâi chemat dintre Apostoli a fost sfinţit. Un sobor de preoți a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența a numeroși siderurgiști. La finalul slujbei, IPS Arhiepiscop Casian a sosit în mijlocul credincioșilor împreună cu delegaţia de la Mănăstirea Neamţ, pentru a-i binecuvânta la zi de aleasă sărbătoare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.