Peste 2.000 de candidaţi la Bacalaureat, sesiunea a doua
Matematica este proba de la bacalaureat cu cei mai mulţi restanţieri. 1.927 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine astăzi examenul scris la această disciplină, foarte mulţi în comparaţie cu cei numai 184 de elevi care vor da proba la istorie.
Deşi, iniţial, conducerea ISJ intenţiona să mute camerele web prin toate cele nouă centre în care se susţine examenul, acum s-a hotărât ca acestea să rămână doar la cele 3 centre la care au fost fixate iniţial – Colegiul de Agricultură din Tecuci, Colegiul „Mihail Kogălniceanu” şi Colegiul „D. Moţoc”:
„M-am uitat pe înregistrări şi am constatat că elevii, ştiindu-se filmaţi, au fost foarte cuminţi. Cum în aceste centre vom avea mai multe săli de examen la această probă, pentru că sunt mai mulţi restanţieri, vom monta camere în fiecare clasă”, mai spune Doruleţ Resmeriţă.
Acesta a declarat că deja, la centrul de la Grupul Şcolar CFR, comisia centrală de bacalaureat a decis schimbarea preşedintelui şi informaticianului. Preşedinte de comisie aici a fost numit directorul de la CNMK, Ioan Sava.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.