Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Banii de la saltea pierd teren în fața poșetelor și magazinelor

Este vorba despre ”preferințele” hoților din Galați care, în 2022, nu s-au mai arătat atât de interesați de spargerea de locuințe, preferând prăzi fie mai rapide, fie mai sigure. Astfel, infractorii puși pe căpătuială nu au mai depus atât de mult efort în a da lovituri în casele și mașinile oamenilor și și-au îndreptat atenția asupra buzunarelor și magazinelor, de acolo de unde au fost siguri că nu vor pleca cu mâna goală. Așa se face că, anul trecut, numărul furturilor din locuințe, de sau din autoturisme a scăzut cu circa 22 la sută față de 2021, un procent semnificativ dacă ar fi să luăm în considerare că, în anul anterior celui în care polițiștii au constatat o relaxare a spărgătorilor de case, furturile din locuințe ajunseseră la rang de fenomen greu de controlat și stârpit. Hoții au fost însă, se pare, mai interesați de loviturile pe care le-au putut da în viteză, asupra buzunarelor sau genților, ori prin magazine. Numărul furturilor din prima categorie sesizate în 2022 a crescut cu aproape 34 de procente, în timp de furturile de prin rafturi ori din casele de marcat au crescut cu peste opt procente. Mai puțin prolifici au fost și tâlharii, numărul furturilor cu violență scăzând cu aproape 22 de procente în 2022, dar și hoții de carduri, infracțiunile comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, respectiv, fraudă informatică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, scăzând cu aproape 19 procente.



Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de La ofertă, este și cerere Marți, 21 Februarie 2023 09:00 109.166.137.*** Link la comentariu

Conform ,,economiei de piață libere'', cerere și ofertă.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.