Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aproape 640.000 de români sunt „înregimentați” în Galați

Pare greu de crezut în contextul în care la ultimele recensăminte populația Galațiului a fost tot mai redusă și mai îmbătrânită, dar, oficial, suntem încă foarte mulți, peste jumătate de milion! Nu mai puțin de 639.470 de persoane figurează în scriptele Direcției Județene pentru Evidența Persoanelor cu domiciliul pe raza județului Galați, ceea ce demonstrează un singur lucru. Mulți dintre cei care s-au mutat în alte zone ale țării sau în străinătate și-au păstrat domiciliul în Galați, de unde diferența uriașă, de circa 150.000, față de rezultatul recensământului din 2022, conform căruia județul Galați nu avea mai mult de 496.892 de locuitori. ”Recensământul s-a făcut cum s-a făcut, noi avem datele noastre cât se poate de punctuale. Acestea sunt cifrele de la 31 decembrie 2022, din evidențele Direcției, și reprezintă numărul de cetățeni români, vii, cu domiciliul pe raza județului Galați”, a precizat Corneliu Daniel Bujor, șeful Biroului de Evidență a Persoanelor Galați. Numai anul trecut, cele 11 servicii de evidență a persoanelor din județul Galați au emis 72.083 de cărți de identitate, cele mai multe, 39.930 fiind eliberate de Serviciul Local Galați, care deservește o populație de 371.868 de persoane. Pe parcursul anului trecut, 2.012 persoane și-au făcut cărți de identitate provizorii. 1.628 de persoane care nu aveau acte de identitate în regulă au fost puse în legalitate. Funcționarii serviciilor subordonate Direcției Județene au mers în teren de 567 de ori cu camera mobilă pentru a rezolva diverse situații în care deplasarea titularilor la ghișee nu a fost posibilă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.