Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

O semnătură care ţine copiii în stradă

Un adăpost pentru copiii străzii riscă să rămână doar la stadiul de fundaţie doar pentru că în Ministerul Muncii nu mai e nimeni care să semneze nişte hârtii. Totul este pus la punct, proiectul se derulează de câteva luni fără niciun fel de problemă, bani sunt, numai că din cauza unei banale semnături totul s-ar putea duce de râpă.

Nu e cine să semneze

Adăpostul a fost cuprins în cadrul proiectului „Iniţiativa copiii străzii”, implementat de Guvernul României prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, cu finanţare obţinută de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

Adăpostul de zi şi de noapte este un obiectiv de investiţii, construcţie nouă şi dotări echipamente şi mobiliar, situat în Micro 20, în spatele fostului Centru Unirea. Bugetul total al proiectului este de peste 260.000 de euro, din care mare parte reprezintă finanţare nerambursabilă de la BDCE şi de la Guvernul României.

„Totul a mers bine până acum, câştigătorii licitaţiei au început construcţia, deja s-a făcut fundaţia. Însă acum suntem în impas din cauză că nu ni se pot da banii pentru a achita nişte plăţi restante către constructor. Partenerul nostru ne-a spus că nu mai poate construi dacă nu se face nicio plată şi îi înţeleg”.

„Situaţia este însă extrem de gravă pentru că bani sunt. Doar că nu e cine să semneze virarea banilor. Eu aşa ceva nu pot să concep”, a declarat directoarea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, Manon Cristoloveanu.

Pentru reintegrarea socială a copiilor străzii

De ce este nevoie de acest adăpost? Realizatorii proiectului susţin că prin crearea acestui centru, 15 copii ai străzii vor avea un adăpost şi vor fi supravegheaţi pentru a nu mai ajunge în stradă la cerşit sau alte activităţi nocive.

Grupul-ţintă este reprezentat de copii care locuiesc în stradă separaţi de familiile lor sau fără familii şi cei care merg sau sunt duşi zilnic pe stradă pentru a cerşi, spăla parbrize sau alte activităţi similare.

Scopul pe termen mediu şi lung este reducerea numărului de copii din municipiul Galaţi care îşi părăsesc familiile şi ajung pe străzi şi reintegrarea unui număr cât mai mare dintre aceştia în societate.

Din păcate, termenul limită de finalizare a proiectului, 6 decembrie 2010, probabil nu va putea fi respectat din cauze birocratice. La cât de bine funcţionează instituţiile la noi, nici nu e de mirare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MŢ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.