Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Magazine cu fructe și legume din Galați, controlate în Vinerea Mare

În Vinerea Mare, mulți dintre gălățenii care au lăsat pe ultima sută de metri cumpăratul ingredientelor pentru salată și al verdețurilor pentru ciorba de miel au avut o surpriză la micile aprozare și magazine de cartier. Acestea au primit controale surpriză, din ce am aflat din partea poliției economice, fiind închise cel puțin câte jumătate de oră în acest sens. Din păcate, eforturile noastre de a obține informații oficiale au fost în van, dar vă putem spune ce am văzut cu ochii noștri. 
Deși tematica acestui control, cel puțin din ce ne-au spus unii dintre patronii „călcați”, a fost comerțul cu fructe și legume, în mare parte, magazinele și chioșcurile mici din cartiere vând toate cel puțin câteva sortimente de fructe și legume, așa că acest control a atins, din ce am observat, cam tot ce însemna mică afacere de familie. Ieri, între ora 10,00 și ora 13,00, cel puțin cinci mici magazine din cartierul Micro 17 au fost închise succesiv pentru efectuarea acestor controale. Dincolo de inconvenientul pentru clienți - până la urmă, este Vinerea Mare și nimeni nu are jumătate de oră să stea în fața magazinului - și de paguba creată comercianților, nu înțeleg de ce nu se poate face controlul în timp ce clienții își fac și ei cumpărăturile. Nu ar fi mai oportun de verificat dacă se dă bon fiscal, rest etc atunci când nici vânzătorii, nici clienții nu știu că sunt controlați?
Una peste alta, la finalul controlului, magazinele s-au redeschis, iar gălățenii au putut să își ia salata, ceapa verde și roșiile uriașe de Grecia pentru masa de Paște. Cât despre concluziile controlului, cel mai probabil le vom afla săptămâna viitoare, când sărbătoare și zilele libere aferente vor fi trecut. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de stop Luni, 17 Aprilie 2023 14:07 89.136.7.*** Link la comentariu

Eliminati bisnitatii si speculantii din piete! Au ajuns fructele si legumele un lux ! Nu se poate asa ceva ! Pleaca leguma cu 1-2 lei kg de la ferma, sera si ajunge in piata la speculant cu 8-10 lei kg!!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.