S-a îngropat securea războiului la Universitatea „Dunărea de Jos”
* Taxa de înmatriculare – redusă, la fel şi regia de cămin *
Studenţii şi conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” au îngropat securea războiului, după ce rectorul şi prorectorii prezenţi ieri la negocieri au acceptat în mare parte propunerile studenţilor.
Astfel, Liga Studenţilor Gălăţeni (LSG) a obţinut reducerea taxei de înmatriculare şi chiar promisiunea că, de la anul, aceasta va fi eliminată. În plus, studenţii au „smuls” şi o reducere de zece procente a regiei de cămin. Rezultatele negocierilor trebuie, totuşi, să treacă de Senatul Universităţii „Dunărea de Jos”.
După mai bine de două ore de negocieri (calme în mare parte, dar şi presărate cu diverse acuze directe sau voalate), studenţii au obţinut reducerea taxei de înmatriculare.
Conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” venise la negocieri cu propunerea ca taxa să rămână la nivelul anilor trecuţi, în timp ce conducerea LSG avea drept scop eliminarea taxei.
Cele două părţi au ajuns în cele din urmă la un acord, astfel că taxa de înmatriculare va fi păstrată, dar va fi în valoare de numai 30 de lei, plătibili o singură dată pe tot ciclul de studii de trei, patru sau şase ani.
Mai rămâne ca Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” să valideze rezultatul negocierilor în prima şedinţă a forului. De asemenea, studenţii au reuşit să obţină şi o reducere a regiei de cămin cu zece la sută, de la 82 de lei pe lună la 74 de lei (şi de la 87 la 79 lei în cazul a două cămine), cu promisiunea din partea universităţii că deficitul va fi acoperit prin reducerea câtorva cheltuieli.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.