Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Zidul de sticlă – al nimănui şi-al nostru!

Trecem zi de zi pe lângă opere de artă ridicate cu talent şi efort de alţii, pe bani grei,  şi nu găsim nimic mai bun de făcut decât să scriem pe ele graffiti sau să lipim afişe!

Un astfel de monument, uitat printre bălării în Ţiglina I,  este un zid din ceramică – mai rar vezi astfel de monumente în România! -, o operă plastică care rezistă încă de dinainte de Revoluţie, în zona dintre Clubul ArcelorMittal, fostul restaurant „Distrugătorul”, clădirea celor de la Mediu şi o mulţime de magazine şi cârciumioare. „Zidul de sticlă” împodobea fostul parc în care s-a ridicat după 1989 clădirea Mediului.

Cum monumentul „cade” între proprietăţi şi nimeni nu l-a vrut, căci pe el nu poţi vinde mititei sau mărţişoare – cine să-l îngrijească, să-l spele măcar cu clăbuc? E ca în povestea cu cei trei fraţi care au moştenit un măgar pe care-l în stăpâneau pe rând câte o zi şi fiecare frate îşi spunea: „Mâine-i frate-miu stăpân/ I-o da el ovăz şi fân!”… Până le-a murit moştenirea…

Până una-alta, ne plângem că nu avem fonduri pentru noi opere de artă în oraş, dar pe cele vechi le tratăm ca pe nişte gunoaie!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.