Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A fost închisă groapa de gunoi de la Rateș - Tecuci

Consiliul Județean (CJ) Galați a anunțat marți, 13 iunie, finalizarea unei investiții de mediu lângă Tecuci. Practic, fosta groapă de gunoi de la Rateș a fost ecologizată și închisă definitiv, conform ultimelor norme de mediu ale Uniunii Europene, având loc şi recepția lucrărilor. Urmează procedurile de predare către Primăria Tecuci, care trebuie să realizeze monitorizarea post-închidere a depozitului. Valoarea investiției a fost de 25.786.296 de lei, fonduri europene atrase prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
"Am preluat acest depozit neconform de deșeuri, care era pe lista de sancțiuni a Comisiei Europene, de la Primăria Tecuci, salvând astfel autoritățile de acolo de costurile uriașe pe care le presupunea închiderea lui. Astfel, Tecuciul a scăpat de mirosul insuportabil care venea de la acest depozit de deșeuri, de gunoaiele purtate de vânt și de poluarea pânzei freatice din zonă. (...) Mai mult, am salvat și Primăria Tecuci de la plata unor amenzi uriașe de mediu", a declarat Costel Fotea, președintele CJ.
Fostul depozit neconform de la Rateș a funcționat timp de 70 de ani, până în 2017, perioadă în care s-a adunat un volum de deșeuri  estimat la aproximativ 720.000 de metri cubi. În cadrul investiției de închidere și ecologizare, s-au realizat lucrări de anvelopare a depozitului, de colectare și gestionare a biogazului, de colectare, transport și evacuare a apelor pluviale, precum și de gestionare a levigatului și protecție a depozitului.
Tot la Tecuci, în cadrul unei investiții de aproximativ 28 de milioane de lei, pe un alt contract din cadrul Sistemului de Management al Deșeurilor din județ, pe terenul ce a fost ecologizat odată cu închiderea depozitului, se construiesc o stație de transfer a deșeurilor și o stație de compostare a deșeurilor vegetale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.