Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Invitație la bordul navelor militare pentru gălățeni

Un eveniment deosebit, care nu lipsește din seria activităților premergătoare Zilei Marinei Române, este Ziua Porților Deschise în porturile militare, informează Forțele Navale.
”Fregate, corvete, nave purtătoare de rachete, monitoare fluviale, vedete blindate fluviale, standuri interactive cu tehnică și echipamente de infanterie marină și de scufundare, precum și multe surprize își așteaptă vizitatorii sâmbătă, 5 august, în porturile militare Constanța și Mangalia și pe falezele centrale din Brăila și Tulcea, iar la Galați marinarii vor fi prezenți duminică, 6 august”, precizează Forțele Navale.
La Brăila, publicul este invitat pe faleza Dunării, sâmbătă, 5 august, între orele 9.00-14.00, pentru a vizita navele militare fluviale, Monitorul „Mihail Kogălniceanu” (45), Vedeta blindată „Smârdan” (178), Vedeta fluvială „Locotenent Paul Apostolescu” (149), și expozițiile de tehnică militară.
La Galați, marinarii militari participă duminică, 6 august, începând cu ora 8,00, la ceremonialul militar și religios, organizat la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea, după care, în intervalul orar 9,00-14,00, pe Faleza Inferioară a Dunării la ponton NAVROM, gălățenii vor putea să viziteze navele militare și o expoziție de tehnică, echipamente și armament prezentată de militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Churchil in mizerie Sâmbătă, 5 August 2023 18:59 95.76.59.*** Link la comentariu

Asa zisele "nave militare" fabricate in anul ... . Protejeaza doar de ploaie, dar au consumuri de masini americane. O nava militara trebuie sa fie usoara, rapida, cu capacitati de atac si protejare a trupelor, si pe langa radare performante, sa aiba oportunitati de sprijin aero (elicoptere de asal

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.