Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce n-am mai vrea să vedem la serbările publice din Galați

Spectacolele de Sfântul Andrei și Ziua Națională au venit și au trecut, la fel și târgul de alimente, haine și alte mărunțișuri, dar se impun câteva observații, poate reușesc organizatorii să țină cont de ele pentru data viitoare. 

Personal, nu am reușit să ajung decât sâmbătă la târgul de la faleză și la o parte din spectacolul de pe scena de la Elice, dar, evident, situațiile remarcate erau ușor repetabile în celelalte seri. În primul rând, nu ar trebui să li se permită comercianților vânzarea de mâncăruri gătite pentru consum pe loc dacă nu există posibilitatea încălzirii acestora și tacâmurile nu sunt ambalate, cu șervețelul inclus. Ori ai mâncare în cazan, care stă constant pe foc, ori vinzi doar la pachet. 

Toaletele ecologice erau și de data aceasta cam puține pentru fluxul de populație. Cisterna cu robineți atașați pentru spălatul pe mâini nu a fost o idee rea, iar oamenii chiar o foloseau, dar stau și mă gândesc, ar fi chiar atât de dificil să se folosească toalete din acelea montate pe trailer, care se pot racorda la apă și canalizare, au lumină și sunt mult mai igienice și mai civilizate? Chiar nu merită gălățenii, din banii lor, niște condiții un pic mai sus de genunchiul broaștei? Până la urmă, accesul auto în zonă a fost blocat pe toată durata weekendului prelungit, deci să aduci un trailer cu zece toalete și să-l pui pe banda întâi, în loc de mizerabilele Toi Toi de care ne-am săturat, nu era ceva imposibil. 
În altă ordine de idei, am tot auzit spunându-se că oamenii nu mențin curățenia, că nu suntem civilizați, că una, că alta. Ei bine, gălățenii chiar încercau să pună gunoaiele la coș în zona de la Elice. Dar ghici ce, nu erau coșuri! Dacă tu știi că ai un eveniment, e chiar peste mână să aduci niște coșuri suplimentare? 

O altă observație se referă la înălțimea scenei. Pentru toți cei care au fost acolo, nu spun nimic nou. Scena era, și ea, tot până la genunchiul broaștei, neavând mai mult de un metru înălțime. Rezultatul? De la 25 de metri distanță, dacă nu aveai 1,80 m înălțime, nu vedeai mare lucru. Ionuț Galani, care, ce e drept, nu e nici el prea înalt, de-abia se zărea pe scenă, iar dansatorilor săi de muzică grecească, talentați și frumoși, le vedeau picioarele doar cei aflați chiar lângă scenă sau, probabil, cine se urcase pe taluzul Precistei și avea vedere de vultur.

Pentru viitor, poate o specificație clară în caietul de sarcini privind înălțimea optimă a scenei ar fi de dorit, nu de alta, dar pornim de la premisa că lucrurile astea se fac pentru oameni, pentru public, nu doar ca să încaseze cineva niște bani de la buget.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

15 comentarii

postat de comunismul Luni, 4 Decembrie 2023 17:08 5.13.155.*** Link la comentariu

nebunie rau de sfantul andrei! autobuzele sau microbuzele mergeau tare greu! soferii se tot bagau in fata cu masinile! numai zic spun de nebunia din gradina publica! ca la urs! sa vada lumea ce e nou acolo!

postat de Enăchiță VăcărESCU Luni, 4 Decembrie 2023 17:27 109.166.133.*** Link la comentariu

In Galați ,așa în general, ne am dori sa nu mai vedem FURT DIN BANUL PUBLIC. Nu numai de pe 30.11 până pe 4.12...

postat de Nicusor Luni, 4 Decembrie 2023 17:38 5.13.151.*** Link la comentariu

Toaletele montate pe trailer, care se pot racorda la apă și canalizare, cu lumină mult mai igienice și mai civilizate în loc de mizerabilele Toi Toi, coșuri suplimentare pentru gunoi COSTA iar PROFITUL ESTE nesemnificativ. Directia de Sanatate Publica UNDE A FOST ??? Maninci in targ si mori acasa.

postat de Sunt marlan angajat in combinat! Luni, 4 Decembrie 2023 18:28 95.76.37.*** Link la comentariu

Retine domnule ziarist! Galatiul este un oras plin de tarani! si asta numai din cauza blestematului de combinat Oare cand ,,galateanul'' marlan va intelege ca nu este frumos sa mananci pe strada si ca acest lucru incalca codul bunelor maniere si este si lipsa de respect fata de cel de langa ti

postat de marr Luni, 4 Decembrie 2023 18:50 86.124.203.*** Link la comentariu

" Ei bine, gălățenii chiar încercau să pună gunoaiele la coș în zona de la Elice. Dar ghici ce, nu erau coșuri! Dacă tu știi că ai un eveniment, e chiar peste mână să aduci niște coșuri suplimentare? " - Observatie LOGICA ptr oameni Normali la Cap.Probabil trebuia sa le aduca oamenii de acasa.

postat de Gina Luni, 4 Decembrie 2023 20:22 5.13.140.*** Link la comentariu

Nu doar pe Faleză au lipsit codurile de gunoi. In Grădina nu a fost absolut niciun tomberon, toate resturile se depozitau un coșurile obișnuite care deservesc cetățenii in zilele normale Or fi și gălățenii de vină, nimic de zis...dar nici cu administrația nu mi-e rușine. Ăstora nu le pasă de nim

postat de dorel marlanu Luni, 4 Decembrie 2023 21:56 84.117.46.*** Link la comentariu

Era 15 lei 100 de grame de carne la gratar. Deci 150 lei kg. alo?! Trezirea! nici la new york nu mananci cu asa preturi de sarbatori ! Aceeasi escroci cu mancare ! Anul asta nu prea au facut vanzare si erau cam suparati ! Lumea s-a cam prins cu preturile astea la 100 g !

postat de Geos Marți, 5 Decembrie 2023 05:41 5.13.160.*** Link la comentariu

In loc de "artisti" pe bani mai degraba da primaria o sansa talentelor locale. In loc de balci pe faleza si prin gradina publica mai bine declari inchis traficul auto pe arterele comerciale pentru a incuraja mersul pe jos si pentru a ajuta afacerile locale, alea de platesc taxe an de an.

postat de Cinste și onoare Marți, 5 Decembrie 2023 06:54 5.13.140.*** Link la comentariu

În primul rand avem o mare problemă (Educația)lipsă totală. Țara lui Papură Vodă.

postat de Gigel Marți, 5 Decembrie 2023 07:48 5.13.182.*** Link la comentariu

Mi-as dori ca populatia orasului daca tot se uita la emisiuni culinare sa invete ca mai exista si altceva inafara de ceapa imputita si usturoi sau macar sa gateasca corect si cu USA INCHISA la apartament.

postat de Gigel Marți, 5 Decembrie 2023 07:50 5.13.182.*** Link la comentariu

Si mi-as mai dori ca acei cetateni cu drepturi care isi cumpara vin fiert sau alte posirci sa stea pe margine sa bea nu in multime sa pateze hainele celorlalti. Sa nu imi mai murdareasca haina vreun parinte cu copilul pe umeri dar cu ghetele pline de noroi...mai putina tarlaneala.

postat de Galatean, din pacate Marți, 5 Decembrie 2023 07:59 81.12.150.*** Link la comentariu

Ce nu am vrea sa vedem: - preturi nesimtite ale comerciantilor; - participanti si spectatori nesdimtiti; - strazi si trafic auto blocate; Dar, ...

postat de Citizen Marți, 5 Decembrie 2023 08:18 109.103.134.*** Link la comentariu

Comercianți? Niște mizerabili cu mâini murdare îți ofereau marfa care o plimba dintr-un loc în altul. Fără vitrine. Fiecare tușea sau respira lângă marfă. Unul din comercianți venise din spate încheindu-se la pantaloni să ofere marfă. Serios? Rușine primăria Galați. Alo OPC? Trebuiau închise!!!!

postat de Capitala evaziunii a fost la Galați. Marți, 5 Decembrie 2023 08:54 93.122.248.*** Link la comentariu

Evaziunea a fost la ea acasă. A fost capitala evaziunii fiscale. Nimic,nici un bon fiscal la prețurile nesimțite. O mare golăneală!

postat de CIVILIZATIA Miercuri, 6 Decembrie 2023 11:47 78.96.85.*** Link la comentariu

Ne straduim, de vreo 30 de ani sa cautam vinovati pentru ceva, orice, dar nu ne straduim deloc sa ne civilizam. Ori, ca sa devenim civilizati trebuie ca sa ne dorim asta in primul rând, iar mijloacele prin care o putem face sunt clare si la indemână. De ce nu le folosim? E pentru ce cetateni valabil

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.